Povestea gestului emoționant făcut de Mihai Stoica** după golul marcat de Varga!

Redactor:
Dan Filoti
Povestea gestului emoționant făcut de Mihai Stoica** după golul marcat de Varga!
  • Publicat:
  • Actualizat:
Un gest ca acela făcut marți seara de managerul
Urziceniului după ce Varga a egalat rămâne întipărit. E despre
fotbal, despre joc, despre pasiune, despre nebunia frumoasă a
acestui sport.

Odată cu sprintul făcut pentru a-i pupa mâna celui care a înscris,
MM și-a câștigat dreptul de a nu-i mai fi aruncat în față ca
argument în discuție pumnul dat câteva trepte mai sus unui
suporter, acum mulți ani, când era oficial la Steaua. Un telefon e
firesc și subiectul e de așa natură încât se trece peste bariera
impusă de obicei de managerul Unirii:”Trimite întrebările pe
mail”.

De unde acest gest?
Ce? Că i-am pupat mâna lui Varga? E vreo poză?
Pe prima pagină la noi.
Mamă, să vezi acum…Nu știu…Nu am realizat ce fac. Dacă te
uiți la mine, eu nu mă prea bucur la goluri. Decât la 3 sau 4-0.
Mereu mi-e teamă că mă bucur prea devreme și mi-e frică să nu se
întâmple ceva.
Și acum?
Se acumulase o tensiune uriașă. Îmi ziceam că această
competiție e atât de puternică încât nu o să luăm niciun punct și
nu o să dăm niciun gol. Era varianta ultrapesimisită. Și de asta a
fost ca o descătușare… Gata, am dat gol! Nu m-am bucurat
niciodată așa la un gol!
Ați repeta gestul?
Nu știu. Repet, a fost instinctiv. Eram conduși din minutul 5,
fusese nebunia cu biletele, că nu o să vină lume… Păi, vineri,
după ce se vânduseră numai 400, am zis că mă las… Până la urmă, a
ieșit bine din toate punctele de vedere.
Varga ce a zis?
Dar el a știut, credeți?
Dacă îl prindeam, îl pupam pe el, dar era sufocat de ceilalți și
i-am prins mâna. Nu îi mai văzusem de o săptămână pe băieți, că am
fost prins cu organizarea. Ce să mai… A fost un moment unic. Îmi
dau lacrimile acum, când îmi amintesc.
Această imagine vorbește cel mai bine despre ce înseamnă
fotbalul și despre ce trebuie să promovăm. Într-un fotbal alterat
de gigi, mitici, mariani și adriani cu vorbele lor incredibile,
gestul lui Stoica purifică. Da, conducătorii au datoria să își
respecte jucătorii și, prin respectul arătat lor, să își respecte
publicul. Fără oameni ca Varga, MM, Petrescu, Bucșaru și toți
ceilalți, noi toți – de fapt – nu am face ce facem și nu am fi ce
suntem.
Vlad face fotografii de peste zece ani. Bate stadioanele,
pasionat, de când fazele erau surprinse pe film, nu digital, ca
acum. E entuziast și se automotivează, chiar dacă e un veteran în
lumea lor, a fotoreporterilor de sport. Caută mereu să surprindă cu
un simplu click ceea ce noi, prietenii lui care scriem, încercăm să
explicăm, chinuind tastele. În discuțiile noastre, i-am spus mereu
că o fotografie bună de-a lui poate oricând să țină loc de
editorial. Iat-o! Ieri a fost prima pagină, azi e editorial și o
vom folosi mereu, atunci când vom vrea să arătăm că ăsta trebuie să
fie mesajul acestui sport. Poza asta ar trebui să rămână motto-ul
fotbalului românesc!
Gesturi similare
Pascal Nouma și Maradona le sărută mâinile lui
Mircea Lucescu (foto 1), respectiv Ronaldinho (foto2)
Dan Filoti / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×